Povestea Andreei
Luminita si Adrian Deacu din Valul lui Traian , judetul Constanta va spun povestea Andreei , fetita lor cea mica , a Simonei si a lui Ghiulderen .
Ne-am casatorit in urma cu 18 ani .La un an de la casatorie am avut primul copil, pe Simona.A fost un copil pe care noi l-am dorit enorm si a fost o sursa de fericire de neimaginat ,dar din pacate aceasta perioada nu a tinut foarte mult.Ca tineri parinti ne-am bucurat de fiecare gest ,de fiecare realizare a fetitei.Eram nerabdatori sa auzim de la ea pentru prima data cuvintele mama si tata ,dar in locul acestora pe cand Simona avea trei ani ,un medic ORL ne-a dat un verdict crunt : hipoacuzie bilaterala neurosenzoriala profunda .
Doamna Doctor ne-a intrebat daca am facut tratamente cu diferite medicamente in timpul sarcinii ,daca copilul a facut la randul lui tratament cu antibiotice si atunci ne-a spus ca probabil s-a intamplat ceva pe parcurs.La varsta de un an si opt luni a suferit o cazatura si s-a lovit la cap.La momentul respectiv i-am facut toate investigatiile ,iar Domnul Doctor care a consultat copilul ne-a asigurat ca in privinta capului sa nu ne facem probleme ,dar totusi sa fim atenti la comportamentul ei pe viitor.Toti medicii la care am mers dupa aceea au pus diagnosticul pe seama cazaturii.Pe vremea aceea nu exista aparatura din ziua de astazi.
Doamna Doctor ne-a indrumat pasii spre spitalul din Bucuresti „Prof. Dr. Hociota” si m-a incurajat ca se va recupera si ca totul va fi bine.De atunci a inceput calvarul vietii noastre.Gandurile ne erau invaluite de o mie si una de intrebari : de ce tocmai ea sa nu auda,sa nu poata spune mama si tata ca mai toti copii de varsta ei?
Am mers la Bucuresti la spital unde copilul a fost protezat la aproape patru ani si mergeam luna de luna cate o saptamana la internare pentru logopedie.Au fost zile foarte grele, la inceput refuza aparatele ,le arunca ,inchidea radioul ,televizorul, dar incet ,incet s-a adaptat cu ele si au inceput sa se aseza lucrurile.In tot acest timp mergea si la gradinita normala unde am avut norocul sa intalnim o doamna educatoare care s-a oferit sa o ia in grupa dansei, a lucrat cu ea ca si cu ceilalti copii ,nu a marginalizat-o si a tratat-o ca pe un copil normal.A fost o provocare si pentru dansa ,era primul copil cu o astfel de deficienta cu care lucra.
Cand , Simona avea aproape noua ani am dat-o la o scoala normala ,dar pana atunci o invatasem sa scrie si sa citeasca .Spre norocul nostru si al ei am intalnit si aici o doamna cu suflet mare ,care a sustinut-o ,i-a acordat timpul si rabdarea necesara sa poata trece mai usor peste primii patru ani din scoala.Simona are o memorie vizuala foarte bine dezvoltata ,reda prin desen foarte multe detalii,este ordonata in tot ceea ce face si este foarte sensibila in relatia cu prietenii si colegii si nu-i accepta in preajma pe cei violenti sau rautaciosi.Se imprieteneste si se intelege foarte bine cu copii care o accepta asa cum este.A invata sa utilizeze calculatorul singura,fara prea mult spijin.Acesta a ajutat-o sa rezolve multe teme si nu a depins de ajutorul nostru,in schimb comunicarea noastra s-a redus ,s-a inchis si comunica mai mult cu colegii pe internet.
Acum are saptisprezece ani si este eleva in clasa a X-a la „Colegiul National de Arte Regina Maria „ din Constanta ,sectia grafica.
Cand Simona avea zece ani am discutat cu sotul meu posibilitatea de a mai avea un copil si am ajuns la concluzia ca ar fi bine atat pentru noi dar mai ales pentru ea ,si tot odata am facut si o schimbare in viata noastra ,ne-am mutat de la bloc la casa, de la oras la sat ,tocmai pentru ca Simona sa poata sa traiasca in mijlocul naturii ,pentru a cunoaste ,intelege si percepe mai usor anumite cuvinte.Explicarea sensurilor anumitor cuvinte s-a facut cu ajutorul obiectelor ,sau a altor materiale didactice prin vizualizare .S-a insistat pe intelegerea corecta a cuvintelor uzuale si mai putin pe cele elevate(de obicei cand este acasa si nu intelege un cuvant foloseste dictionarul).
Pentru ca „barza” nu s-a lasat pacalita de noi si nu dorea sa vina ,cand Simona avea paisprezece ani am hotarat ca este timpul sa-mi iau si eu o slujba si daca ma pricep la ceva foarte bine ,acel lucru este sa cresc copii si atunci am decis sa devim asistent maternal.Am luat un copil in ingrijire pe cand acesta avea doar sase luni ,dar spre bucuria noastra la un an de zile dupa am ramas insarcinata cu cel de-al doilea copil al nostru ,cand nici nu ma mai gandeam.Diferenta dintre cele doua fetite ale noastre este de cinsprezece ani si imi amintesc ziua in care i-am dat vestea Simonei ca sunt insarcinata,s-a bucurat foarte mult ca va avea un fratior sau o surioara.Cand a venit timpul,a sosit si Andreea ,caci asa o cheama pe mica noastra printesa , fericirea era imensa ,dar un gand nu-mi datea pace si am mers pana sa implineasca copilul un an la acelasi medic ORL la care fusesem initial si cu Simona si am rugat-o sa-i faca o impedanta.Doamna Doctor mi-a spus sa merg cu cea mica sa faca un test mai amanuntit ca nu-i place cum raspunde la impedanta.
Si asa am revenit la spitalul „ Prof. Dr. Hociota” si cu celalalt copil unde i s-au facut mai multe investigatii de catre doamna Doctor Serban Simona care din pacate pentru noi si pentru micuta ne-a confirmat diagnosticul pus de doamna Doctor din Constanta.Diagnosticul a sunat in urechile noastre la fel cum sunase cu ani in urma : hipoacuzie neurosenzoriala bilaterala profunda , adica nici cel de-al doilea copil al nostru nu auzea .Doamna Doctor cand ne-a vazut asa descurajati ,ne-a explicat ca acum copiii mici au o sansa mai mare de recuperare si ca pot ajunge aproape la un auz normal cu ajutorul „implantului cohlear”.Nu putem descrie ce a fost in sufletul nostru de parinti cand am iesit din cabinet ,dar i-am multumit Lui Dumnezeu ca datorita medicinei moderne exista la ora actuala o sansa mai buna de recuperare pentru Andreea .
Dupa cum va spuneam mai sus avem acum trei copii .Intre Andreea si Ghiulderen (caci asa o cheama pe fetita pe care o avem in plasament) s-a format o legatura puternica ,se joaca impreuna ,dar tot impreuna fac si multe „prostioare” si chiar daca uneori ma mai supara nu putem tine supararea pe ele. Simona o iubeste nespus pe surioara ei mai mica si la fel de mult pe Ghiulderen ,dar totusi diferenta de varsta este destul de mare si fiecare cu preocuparile adecvate varstei.Intre Andreea si Simona este o diferenta mare si de varsta ,dar si de caracter.Simona neavand copii in preajma ei tot timpul a fost mai calma ,mai cuminte ,pe cand Andreea este „argintul viu” al casei,cei drept are si profesor foarte bun(Ghiulderen) de la care sa vada si sa invete toate si sa le puna si in practica.
Avand o experienta foarte trista si de lunga durata cu fetita cea mare ,Simona, speram sa reusim ca pentru Andreea soarta sa fie altfel ,mult mai buna ,recuperarea sa fie mai buna ,integrarea in societate sa fie mai rapida ,barierele de comunicare dintre ea si cei din jur sa fie minime ,dar pentru asta avem nevoie de sprijin.
Deoarece din punct de vedere financiar nu stam foarte bine ,iar costul unui astfel de implant se ridica la peste 20000 de euro avem nevoie de ajutorul dumneavostra si speram ca Andreea sa va scie ea peste cativa ani povestea ei si aceasta sa fie una incarcata de veselie (asa cum va fi si copilaria ei daca va beneficia de ajutor).
Andreea este un copil frumos ,vioi si dornic sa se exprime si prin vorbe nu numai prin gesturi .Din pacate momentan nu poate ,dar suntem siguri ca vom reusi.
Ea ar putea fi operata pe doi sa pe trei noiembrie la spitalul Marie Curie din Bucuresti ,de un domn Profesor din Germania care va veni special in Romania pentru a implanta copii mici.Din acest motiv este o sansa multa mai mare pentru Andreea deoarece spre exemplu in Germania aceasta operatie ne-ar costa peste 40000 euro pe cant aici ,in noiembrie va putea fi realizata cu doar 22350 euro.
Va multumim din suflet pentru sprijinul acordat intreaga familei Deacu:
Andreea , Simona ,Ghiulderen ,Luminita si Adrian
